Cuprins
Cadrul legislativ pentru creditele de consum
În anul 2010, țara noastră a transpus în legislația națională Directiva 2008/48/CE privind contractele de credit pentru consumatori prin Ordonanța de Urgență a Guvernului 50/2010. Aceasta este legea națională care guvernează drepturile și obligațiile finanțatorilor, dar și drepturile și obligațiile debitorilor, acele persoane care intră într-o relație de creditare cu finanțatorii (creditorii - bănci și IFN-uri).
Adoptarea acestei ordonanțe de urgență a fost binevenită pe piața creditului din România. Chiar dacă adoptarea ei a presupus cheltuieli inițiale și permanente semnificative pentru actorii implicați, reducerea prejudiciului creat consumatorului a fost semnificativ mai mare decât aceste costuri.
Chiar dacă nici directiva și nici legea națională nu sunt perfect adaptate tendințelor pieței creditului de consum detaliate mai jos, adoptarea acestora a fost un imens pas înainte, mai ales pentru piața din România, unde clienții au fost împovărați financiar de multele costuri ale produselor de creditare, astăzi interzise prin această OUG. Din fericire, este planificată o revizuire a Directivei 2008/48CE în al doilea trimestru al anului curent1.
Tendințele pieței de credit din ultimii 10 ani
Digitalizarea
Prezentă la nivel generalizat în viața noastră a tuturor, digitalizarea a schimbat procesul decizional și obiceiurile consumatorilor. Sectorul creditelor nu a scăpat de digitalizare, existând un număr în creștere de contracte de credit de consum încheiate online. Tendința de accentuare a digitalizării va continua, după toate previziunile.
Digitalizarea a adus, de asemenea, noi jucători pe piață, finanțatori sau agregatori de oferte, ca finbino.com. Legiuitorii au decis să adapteze cadrul legislativ acestui nou canal de vânzare a creditelor, dar și tipurilor noi de jucători care au apărut pe piață, inclusiv companii din domeniul fintech.
Produse noi
Apariția unor produse noi pe piața creditelor de consum a fost un rezultat implicit al inovației tehnologice. Dar aceasta au apărut și ca urmare a adoptării lor din domeniul finanțelor corporatiste (creditul pe termen scurt cu cost mai ridicat - payday loans, creditul revolving - linia de credit și creditarea de la persoană la persoană - peer to peer lending).
Creditele scumpe pe termen scurt prezintă riscuri specifice și reale pentru consumatori, deoarece costurile lor sunt ridicate sau cresc rapid în timp, consumatorul riscând astfel să intre într-o spirală a împrumuturilor (situația în care clientul devine dependent de împrumuturi; având probleme grave de flux de numerar, e nevoie să ia un nou credit ca să achite ratele celor anterioare). (Soluția ar putea fi: Refinanțarea creditelor.)
Preferințele consumatorilor
Procesele decizionale cu privire la contractarea unui credit s-au schimbat nu doar ca urmare a digitalizării, ci și datorită transformării obiceiurilor de consum. Clienții pun mai mult accent pe un proces mai ușor și mai rapid de obținere a creditului decât pe amplasamentul sau pe identitatea creditorului - lucru aplicabil mai ales persoanelor mai tinere, obișnuite cu utilizarea tehnologiei.
Efectele acestor tendințe au fost adresate prin prevederile Directivei menționate anterior și transpuse în legislația națională a statelor membre, inclusiv a României. OUG 50/2010 prevede două situații specifice în care clientul se poate răzgândi cu privire la contractarea unui credit de consum: renunțarea la solicitarea/aprobarea creditului (înainte de semnarea contractului de credit) și retragerea din contractul de credit (după semnarea acestuia). În cele ce urmează, vom detalia situații în care pot fi exercitate aceste drepturi, dar și obligațiile care decurg din acest drept.
Renunțarea la credit - faza precontractuală
Acest drept al consumatorului derivă, de fapt, dintr-o obligație a creditorului (sau a intermediarului de credit): obligația de a furniza informații care să-i permită consumatorului să compare mai multe oferte pentru a putea lua o decizie informată cu privire la eventuala încheiere a unui contract de credit.
De aici, deducem că eventuala încheiere a unui contract de credit implică și faptul că unele oferte sau chiar toate vor fi respinse, deci clientul va renunța fie la solicitarea creditului, fie nu va încheia contractul de credit după aprobarea lui. Această prevedere este salutară. Dacă decizi că nu mai ai nevoie de credit sau l-ai solicitat impulsiv este mai bine să nu îl contractezi.
La articolul 11 din OUG 50/2010 sunt prevăzute anumite condiții specifice pe care trebuie să le îndeplinească informațiile menite să permită compararea mai multor oferte.
Redăm mai jos aceste condiții:
- Să fie furnizate cu cel puțin 15 zile înainte de acceptarea unei oferte sau de încheierea unui contract de credit
- Să fie furnizate pe hârtie sau pe alt suport durabil, cu un font de minimum 12 p, culoarea de fond fiind în contrast cu culoarea fontului utilizat
- Să fie furnizate prin intermediul formularului „Informații standard la nivel european privind creditul pentru consumatori” (structura acestui formular se regăsește în Anexa 2 la OUG 50/2010)
- Informațiile precontractuale furnizate trebuie să fie redactate de o manieră care să nu inducă în eroare consumatorii, prin utilizarea de jargon financiar, expresii tehnice, juridice, prin utilizarea de prescurtări, etc. Termenii tehnici trebuie explicați în scris, la solicitarea consumatorului, fără costuri suplimentare.
În plus față de informațiile furnizate prin intermediul formularului „Informații standard la nivel european privind creditul pentru consumatori”, este dreptul tău să primești cu titlu gratuit un proiect (draft) al contractului de credit (dacă finanțatorul nu poate încheia un contract de credit cu tine din cauza normelor interne, nu este obligat să ți-l furnizeze).
Dacă ți-au fost furnizate toate aceste informații, în maniera indicată mai sus (pentru exprimarea exactă din lege poți verifica articolul 11 al OUG 50/2010), înseamnă că finanțatorul și-a îndeplinit obligația legală. Dacă te mulțumește oferta și dorești creditul nu e nevoie să aștepți 15 zile până la acceptarea ofertei și semnarea contractului de credit. Legea prevede semnarea unui acord scris în acest sens. Nici semnarea acestui acord nu te obligă la contractarea creditului.
Acum știi ce informații trebuie să primești în faza precontractuală, adică înainte de semnarea unui contract de credit. Chiar dacă ești eligibil pentru un credit, prin îndeplinirea criteriilor de eligibilitate și încadrarea în scoringul finanțatorului, chiar dacă ai primit oferta și draftul de contract de credit, ai dreptul să nu continui cu semnarea contractului de credit.
Acest lucru este valabil și în cazul în care ai semnat acordul de renunțare la cele 15 zile de gândire. Nu ai de achitat niciun cost sau comision către finanțator datorat deciziei de a nu mai contracta creditul. Rarele situații în care finanțatorul solicită comision de analiză a cererii de credit sunt excepția de la această regulă.
Retragerea din contractul de credit
Această prevedere nu exista în varianta inițială a legii; ea a fost adăugată printr-o dispoziție legală ulterioară, modificare binevenită pentru protecția noastră, a consumatorilor de credite. Acest termen nu se aplică în cazul contractului de credit legat (ce se acordă exclusiv pentru achiziția de bunuri și servicii) și nici în cazul contractului de leasing.
Cele 14 zile calendaristice încep să curgă de la una dintre aceste două date:
- data încheierii contractului de credit
- data la care consumatorului îi sunt aduse la cunoștință clauzele, condițiile contractuale și informațiile obligatoriu a fi furnizate, în cazul în care ziua respectivă este ulterioară celei în care s-a încheiat contractul de credit
Obligațiile consumatorului în cazul retragerii din contractul de credit
Așa cum am văzut anterior, este dreptul tău legal să te retragi din contractul de credit, chiar și după ce l-ai semnat.
Fie că ai găsit o sursă de finanțare mai puțin costisitoare, fie că decizi să nu mai cumperi bunul sau serviciul pentru care aveai nevoie de credit, poți renunța la credit fără a motiva decizia ta. Totuși, legea prevede niște obligații legate de exercitarea acestui drept.
Le vom expune în cele ce urmează
Obligația de a notifica finanțatorul prin metodele menționate în contractul de credit semnat pentru ca exercitarea acestui drept să își producă efectele înainte de expirarea termenului de retragere de 14 zile calendaristice. Notificarea se face pe hârtie sau pe alt suport durabil aflat la îndemâna creditorului și accesibil acestuia și trebuie să asigure transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia. De asemenea, notificarea trebuie expediată înainte de expirarea termenului de 14 zile calendaristice.
Achitarea către finanțator a creditului/părții de credit trasă și a dobânzii aferente calculată de la data la care a fost tras creditul sau partea de credit până la data la care creditul sau partea respectivă din credit a fost rambursată; dobânda se calculează pe baza ratei dobânzii convenite între părți. Plata creditului/sumei trase și a dobânzii aferente trebuie efectuată fără nicio întârziere nejustificată și nu mai târziu de 30 de zile calendaristice de la expedierea notificării de retragere către creditor.
Atunci când exerciți dreptul de retragere din contractul de credit, nu mai ai nicio obligație ce ar putea decurge dintr-un serviciu accesoriu aferent contractului de credit, serviciu prestat de creditor sau de terți (de ex, plata unei asigurări de viață, șomaj, etc).
Acum că știi care sunt drepturile, dar și obligațiile tale ca și consumator de credite atunci când vrei să te retragi dintr-un contract de credit, te invităm să partajezi acest articol și cu prietenii tăi care ar putea beneficia de pe urma acestor informații. Le poți trimite acest link pe whatsapp sau prin sms. Sau cum dorești tu.
